Politici de Sanatate

Finanţarea pentru tratamentul TB- MDR, preluată de statul român

10 mai
16:28 2016
Finanţarea pentru tratamentul TB- MDR, preluată de statul român

Tuberculoza a fost, în 2015, prima cauză de mortalitate la nivel mondial, depăşind HIV/SIDA. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atrage atenţia asupra numărului mare de cazuri de tuberculoză multidrog rezistentă (TB-MDR), al cărei tratament este extrem de costisitor. În România, tratarea acestor cazuri se face din finanţări externe, care, din păcate, se vor încheia în 2017.

Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR), în parteneriat cu revista Politici de Sănătate, a organizat luni, 9 mai 2016, la Ambasada Statelor Unite ale Americii, conferinţa “Tuberculoza 2017- încotro?”, al cărei scop principal a fost găsirea de soluţii pentru continuarea tratamentului cazurilor de tuberculoză rezistentă la medicamente, începând de anul viitor. “Deşi tratamentul tuberculozei este gratuit, fondurile publice sunt insuficiente pentru a finanţa tratamentul cazurilor multidrog rezistente. Tratamentele sunt asigurate, prin Programul Naţional de Control al Tuberculozei din România (PNCT), din finanţări ale Fondului Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei (www.theglobalfund.org) şi Mecanismului Financiar Norvegian 2009- 2014. Aceste proiecte cu finanţare externă se vor termina în 2017, iar pacienţii cu forme rezistente ale tuberculozei nu vor mai avea acces la tratament. Soluţiile propuse de Asociaţia noastră sunt creşterea bugetului Programului Naţional de Control al Tuberculozei pentru asigurarea tratamentelor şi a diagnosticului rapid al bolii şi preluarea intervenţiilor de suport pentru pacienţi de către administraţile locale”, a declarat psiholog clinician Cătălina Constantin, preşedintele ASPTMR.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, E.S. Hans Klemm, a accentuat importanţa continuării finanţării în acest domeniu. „România înregistrează aproximativ un sfert din numărul total al cazurilor de tuberculoză din Uniunea Europeană şi o treime dintre cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă. Principala provocare pentru România este asigurarea fondurilor pentru implementarea Strategiei Naţionale de Control a Tuberculozei. Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să considere o prioritate asigurarea fondurilor pentru programele de tuberculoză care ar permite eradicarea bolii. Nefăcând acest lucru, România îşi blochează dezvoltarea socială şi economică”, a atras atenţia E.S.  Hans Klemm.

Poziţia autorităţilor române în ceea ce priveşte alocarea fondurilor necesare tratamentului TB- MDR a fost exprimată de dr. Nicoale Fotin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), care a dat asigurări că se caută soluţii pentru ca accesul la tuberculostatice să fie finanţat, din 2017, de către statul român. “Împreună cu colegii de la Ministerul Sănătăţii verificăm modalitatea prin care legislaţia să permită preluarea cheltuielilor necesare bolnavilor cu tuberculoză multidrog rezistentă, după ce se vor încheia fondurile şi mecanismele care au asigurat până acum accesul la tuberculostatice. Prin urmare, sperăm că, începând cu luna ianuarie, vor exista mecanismele implementate astfel încât pacienţii să aibă acces la medicamente”, a declarat dr. Nicolae Fotin.

Link poze: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1149309185131590.1073741829.493300434065805&type=3

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: